Toate drumurile duc la… Cusco

Planurile noastre de vacanță în America de Sud, includeau pe lângă Peru, o scurtă fugă în Bolivia. La Paz, Copacabana, Isla del Sol și ulterior Tihuanaco, erau pe lista noastră de obiective. Cum România nu are niciun fel de relații diplomatice cu Bolivia, trecerea graniței s-a dovedit a fi mai dificilă decât anticipasem. Viză n-aveam, vaccin de febră galbenă n-am făcut, șpagă n-am fi vrut să dăm și uite așa ne-am decis să renunțăm la Bolivia și să dedicăm timpul nostru întreg Perului.

După renunțarea la planul A, și anume Isla del Sol, și planul B – Tihuanaco, am făurit un plan C care viza o drumeție în Ausangate (6384m) despre care citisem că e cel mai dificil traseu din întreaga regiune. Am fost atrași de-acest fapt vrând să ne testăm limitele dar, dacă nu ne-am retras în fața dificultății, a trebuit să dăm un pas înapoi, ba chiar să renunțăm și la planul C din pricina timpului. Între cinci și șapte zile de cutreierat prin munți aveam nevoie ca să facem circuitul, iar noi aveam la dispoziție doar patru (înainte de startul Inca Trail spre Machu Picchu). Ca să nu uit, pe undeva încolțise firav și-un plan B sau C secundar (variantă secundară la un plan deja secundar) – care implica o incursiune într-o lume ”magică” dacă am fi încercat Ayahuasca – băutură preparată de șamanii amazonieni. Trecând de A, B și C, nerealizabile din diverse motive, am trecut la planul D – Choquequirau – un fel de mini Machu Picchu, parțial descoperit, despre care se spune că va fi următoarea atracție majoră a zonei după ce vor fi încheiate lucrările de excavare a lui. Guvernul peruan a lansat deja un proiect de dezvoltare care să permită accesul în zonă a cel puțin 3000 de vizitatori, zilnic. Fiind în stadiul de proiect (în 2017) accesul la Choquequirau a rămas și pentru noi în stadiul de plan. Nu aveam rezervare și nici măcar o hartă pentru locurile de campare și cazare. Așa am ajuns la planul E, cel mai măreț dintre toate – lăsatul în voia sorții.

Cum toate drumurile duc spre buricul pământului… am ajuns în Cusco.

Considerat a fi centrul lumii în credința andină, orașul în formă de puma, cu străzi aliniate după constelații cerești, e locul unde măiestria și geniul ingineresc al incașilor supraviețuiesc și azi. Nimic altceva din bogăția de altădată a Cusco-ului nu s-a păstrat. Aleile pavate în nestemate din interiorul Qourikanche, templele lui acoperite în aur, statuile în mărime naturală din argint și aur masiv există doar prin mărturiile scrise ale spaniolilor care au topit tot aurul și argintul, îngreunându-și corăbiile cu el în drumul spre Spania. Tocmai de aceea muzeele peruane sunt atât de sărace în relicve incașe, care nu doar c-au fost furate, ci chiar distruse ”în numele bisericii” de către colonizatorii creștini.

Ca în mai toate orașele peruane, amprenta colonială e adânc impregnată.
Plaza de Armas, centrul Cusco-ului, care altădată se numea Huacaypata, era de două ori mai mare și includea și Plaza Recocijo (care acum e separată), e ocupată de patru catedrale catolice impozante, construite peste locuințele regale ale conducătorilor incași.

În vremuri incașe în acest loc se ținea ceremonia Soarelui – Inti Raymi Festival –. Norocul ne-a surâs și-am prins și noi un festival în ultimele zile de ședere, o celebrare colorată a tradițiilor peruane, o îmbinare de sărbătoare creștină și păgână cu muzică, strigăte, dans și demonstrații de luptă.

Plaza de Armas e totodată locul unde Francisco Pizarro și-a anunțat victoria asupra orașului.
În mijlocul pieței azi se găsește statuia lui Pachacutec, care a fost al nouălea conducător al Cusco-ului, iar mai târziu împăratul Imperiului Incaș. Lui îi este atribuită expansiunea poporului incaș din valea Urubamba (valea sacră) spre părți întinse ale Americii de sud.
Pachacutec a fost cel care a dat orașului forma de puma – unul din cele trei animale sacre, alături de șarpe și condor, a construit temple și clădiri sofisticate atât în Cusco cât și în împrejurimi, Ollantaytambo, și chiar și Machu Picchu fiind ridicate în timpul domniei lui.

La Catedral din Plaza de Armas, a fost construită cu pietre din Sacsaywaman, situl incaș aflat în apropierea orașului, în anul 1559. Lângă ea sunt Iglesia del Triunfo (1536) și Iglesia de Jesus Maria (1733).
El Triunfo – cea mai veche biserică din Cusco, conține rămășițele pământești ale faimosului cronicar incas, Garcilaso de la Vega, născut în Cusco în 1539 dintr-o prințesă incașă și un militar spaniol. Cea mai cunoscută scriere a sa e ”Comentarii regale ale incașilor”. Casa în care a copilărit de la Vega găzduiește acum Museo Historico Regional.
Iglesia de La Compania de Jesus – altă biserică aflată în Plaza de Armas, a fost construită peste palatul lui Huayana Capac – ultimul rege care a condus Imperiul Incas înainte ca acesta să fie divizat și apoi cucerit de conchistadori.

În spatele acestor monumente ale credinței creștine, mărginind străzi înguste și abrupte se găsește adevărata valoare a Cusco-ului – zidurile din blocuri de piatră perfect îmbinate ale construcțiilor incașe.

Qorikancha – sunt cele mai importante ruine incașe din Cusco. Templul ridicat în cinstea lui Inti – zeul soarelui, spaniolii l-au găsit fabulos, mai bogat decât poate concepe imaginația cuiva. Pereții erau îmbrăcați în peste 700 de fâșii de aur pur, fiecare cântărind aproximativ două kilograme. Replici în mărime naturală a porumbului umpleau curtea complexului alături de altare închinate zeilor, statui de lama în mărime normală, ale animalelor sacre, toate din aur și argint masiv. Despre Qorikancha, cercetătorii cred că reprezenta un complex calendar astronomic, un loc de observare și studiu unde înalții preoți studiau stelele și mișcarea planetelor. După cucerirea lui Francisco Pizarro l-a dăruit fratelui său Juan, care însă nu s-a bucurat prea mult de el, murind în bătălia de la Sacsaywaman în 1536. Din dorința lui, Qorikancha a fost donată Ordinului Domninican în a cărui posesie se află și astăzi.

Admirabil la peruani, și în special la cuzqueno (locuitori din Cusco), e faptul că n-au renunțat la esența lor, la ceea ce-i caracterizează, cinstind alături de zeitățile creștine pe cele incașe – Pacha Mama, Inti și Viracocha. Străzile cu denumire spaniolă și-au luat înapoi numele incas, în limba Quechua, iar alături de sărbători creștine se țin ceremonii spirituale străine de catolicism.

Unul dintre cele mai importante simboluri incașe este – Chakana – crucea incașă, sculptată în ziduri, purtată ca pandantiv sau chiar pictată în icoane creștine. Crucea are în mijloc un cerc gol care reprezintă Cusco-ul – centrul lumii. Fiecare dintre cele patru brațe ale crucii are câte trei trepte. Primele trei trepte reprezintă cele trei lumi: lumea subpământeană – a morților, lumea pământeană – a celor vii și lumea cerească – a zeilor. Următoarele trei trepte sunt cele trei animale reprezentative fiecărei lumi: șarpele, puma și condorul. Apoi sunt reprezentate cele trei legi incașe: să nu furi, să nu minți și să nu fii leneș. Ultimele trei trepte reprezintă fundamentele quechua: dragostea, înțelepciunea și munca.

Cazarea în Cusco e variată. De la hoteluri scumpe și pretențioase, la hosteluri cu paturi supraetajate și camere care pot găzdui și cincisprezece, douăzeci de persoane în același loc. Am stat în cinci locații reușind să încercăm tot ce oferă piața, fără să avem asta în gând.
Un hostel în vârf de deal cu panoramă impresionantă, un party-hostel cu masă de ping-pong în hol și discotecă, un hotel de trei stele, o locuință rustică cu paturi înalte și geam în tavan și o casă de oaspeți colonială situată în piața centrală.

Hotelul de trei stele ne-a plăcut cel mai puțin și asta în principal pentru că nu oferea nimic deosebit. Originalitatea e un cuvânt necunoscut pentru cei de la Peru Real. Locuind acolo puteai spune că ești oriunde în lume, din moment ce obiectele tipice Peru-ului lipseau cu desăvârșire.
America Guest House, afacere de familie, avea camere mari cu paturi înalte și moi, cuverturi țesute în stil peruan.
Hookah Chill era condus de un ceh de vreo doi metri și iubita lui peruancă, minionă, pe care la șase dimineața, la fel ca la unsprezece seara i-am găsit cu butelia de vin roșu pe biroul din hol și cu ochii cam tulburi. De jos din centru până sus la hostel am numărat vreo 115 trepte…

Party hostel se găsea după o poartă imensă de lemn, boltită, cu ușiță mică de fier în mijloc, pe care apărea fața pătrată a bodyguardului care te studia cu o privire lungă, suspectă, și care deschidea poarta abia după ce ridicai la nivelul privirii sale brățara primită la cazare.
În Plaza de Armas ne-am cazat la Inka Wasi, un hotel întunecat dar drăguț, cu holuri înguste, covoare colorate și tot felul de obiecte decorative interesante. Pentru 15$ pe noapte ni s-a părut ce-a mai bună afacere făcută. Am fi putut fi mai în centru doar dacă dormeam pe bancă în piață.

Mai mult ca în alte locuri am încercat în Cusco mâncarea din buticuri și de pe stradă. Cartofi pai cu cârnați puși în coifuri de hârtie sau vafe cu cremwurști și brânză, salată de fructe și înghețată cremoasă de la tonete. Am gustat cele mai bune frigărui de pui unse cu sos de ceapă. Demențiale! Pe lângă pui, mai aveau pe grill și organe de vită, și-acelea foarte delicioase.

Un loc foarte fain unde-am luat cina a fost creperia La Boheme – local fancy, intim, prietenos, unde ai posibilitatea de a mânca pe balconul îngust cu vedere panoramică.

Străzile ce leagă piețele între ele sunt fiecare aparte. Alei cu trepte nesfârșite, poteci strâmbe și pietruite, străzi mărginite de case albe cu balcoane de lemn, ori altele ce se perindă ca un labirint printre ziduri-puzzle înalte și gri.

Împrejurul pieței de San Francisco sunt chioșcuri cu mâncare ieftină, de luat la mână. Pe lângă Plaza Kusipata am găsit mai multe cafenele, iar în San Blas, care e o locație artistică, am vizitat atelierul unei familii de meșteri care făceau statuete bisericești, cam creepy – din punctul nostru de vedere, cu gâtul alungit exagerat. Alte magazine cu picturi, țesături și suveniruri se găseau în apropiere.

Mercado San Pedro – e o piață imensă, cunoscută mai ales pentru sucurile din fructe proaspete și pentru shakeul cu miere și …broaște (!) foaaarte sănătos, pe care nu l-am încercat.

Centro Artesanal de Cuzco, puțin mai departe de zona centrală pe Avenida Tullumayo, e plin ochi de suveniruri. De fapt suveniruri se găsesc oriunde în Cusco. Începând cu magazinele luxoase de pe lângă Plaza de Armas, prin mai toate gangurile, piețe și la vânzătorii ambulanți. Cele mai populare sunt țesăturile alpaca. Indiferent de e o căciulă, un pulover, șosete sau fular, sunt pline standurile de ele. Șalurile sau păturile, pe care femeile le poartă în spate înnodate peste umeri ca pe niște genți, sunt viu colorate și cusute cu modele tradiționale.

A.I.


Spread the love